Când am început cursul prenatal HypnoBirthing cu Izabela, considera că sunt slabe șansele ca ea să aibă parte de o naștere naturală. Cu fiecare sesiune în parte a devenit tot mai încrezătoare în puterea ei și a reușit să nu se lase influențată nici de verdicte precum ”te vei rupe de vei mânca doar cu paiul” sau ”bazinul tău este prea îngust pentru naștere naturală”.. deși, desigur, au adăugat stres suplimentar.
Mai jos povestește cu detalii experiența nașterii: despre cum a ajutat-o HypnoBirthing să aibă parte de un travaliu scurt și lin și cum a fost pentru ea nașterea într-o maternitate de stat.
Știți vorba aceea, “de ce ți-e frică nu scapi”? Dar când vine vorba de naștere naturală, nici prin cap nu-mi trecea că pot scăpa cu dureri atâta de ușoare, fiind pregătită (metal și fizic) pentru ceea ce urmează.
Pe mine pregătirea și informațiile primite pe parcursul sarcinii, au fost cele care m-au ajutat să nasc natural și să trec cu bine peste nepăsarea dintr-o maternitate de stat din Timișoara.
Deși nu am fost încurajată să nasc natural, pentru că ba sunt prea îngustă în bazin, ba că aș putea rămâne cu prea multe probleme după naștere (rupturi de tot felul) sau că medicul personal nu poate asista la naștere, dacă nu este de garda la momentul respectiv și mai bine să facem o cezariană programată, etc.
Dar la începutul ultimului trimestru de sarcină am început cursurile de HypnoBirthing cu Isabela, și online și personal, acasă.
Îmi amintesc și acum, că i-am spus de la prima ședința, că există șanse mari să nasc prin cezariană. Dar ea a fost drăguță și a început să-mi expună toate beneficiile unei nașteri naturale.
Preferatele mele erau ședințele de hipnoză, unde mă relaxam atâta de tare încât de multe ori ațipeam.
Tips & tricks: Când nu puteți dormi noaptea, țineți aproape înregistrările cu vocea ei. Ajută!
În sfârșit a venit ziua mult dorită, travaliul a început într-o dimineață de Vineri, cu dureri ușoare de spate și cu stare de oboseală. În acel moment nici prin cap nu-mi trecea că mi-a început travaliul, așa că mi-am desfășurat activitatea ca și într-o zi obișnuită. Am pregătit micul dejun, am stat la povești cu prietena mea și fiind mai “moody” mă luam de soțul meu să dea aerul condiționat mai încet că mă doare spatele.
Undeva în jurul orei 4 PM am pierdut dopul gelatinos, iar după 10 minute s-a rupt și apa.
“Ok, let’s start without stress”.
Ce să fac? Ma duc să mă spăl pe cap.
Timp în care mă relaxam, mă gândeam la discuțiile cu Isabela.
După aproximativ o ora, încă nu avusem nici o contracție. Dar ne-am hotărât totuși să plecăm spre maternitatea ODOBESCU, pentru că începea furtuna afară.
Când am ieșit pe ușă, și-a făcut apariția prima contracție. Spre surprinderea mea, durerea era exact la fel ca și cea de la menstruație. Nimic insuportabil!
Pe o ploaie torențială, am făcut 20 de minute până la spital, timp în care am avut 6 contracții.
La spital
A trebuit sa trec prin triajul epidemiologic. O plimbare nonsens între două clădiri, doar ca să completez un formular.
Fiind într-o Vineri cu weekend prelungit, personalul din maternitate era puțin. Era prezent doar medicul de gardă și câteva asistente arogante.
La verificarea dilatației, medicul de garda mi-a spus ca sunt dilatată 8 cm și nu mai avem timp de clismă, pentru că există riscul să nasc acolo.
Zen
Îmi amintesc destul de vag ce a urmat după, până în momentul nașterii. Parcă eram într-un fel de transă. Mintea îmi era încețoșată și mușchii foarte relaxați. În drum spre sala de travaliu, îmi erau atâta de relaxate picioarele, încât abia puteam să merg.
În sala de travaliu, auzeam gălăgia și agitația, dar nu-mi păsa de nimic ce era în jurul meu. Eram deranjată doar de contracțiile care își făceau apariția tot mai des. Simțeam câteva secunde o balonare excesivă, după care iar relaxare.
Nașterea
Hmm…Nu aveam mari pretenții, dar totuși.
Pe scurt, o asistentă țipa la mine să împing de mânerele de la masa de naștere, după care medicul a pus o asistentă să mă apese pe burtă ca să iasă bebele. Dar atâta s-a putut
.
Artificii de bucurie
La ora 18:22, a apărut minunea.
Un băiețel de 3,3 kg, perfect sănătos, pe care mi l-au pus in brațe câteva minute.
Doamne, ce sentiment frumos! Câta iubire!
Imediat ce s-a liniștit din plâns, m-au cuprins toate sentimentele din lume. Atâta de mic, atâta de pur, atâta de frumos. Nu mai simțeam nici durerea și nici nu știu când a ieșit placenta, doar el conta.
Mi-aș fi dorit ca acele momente sa nu fie atâta de scurte și să nu-l ducă imediat în salonul de neonatologie.
Nu l-am văzut 24 de ore!
Bebele era la etajul 2, iar eu, după o zi de la internare eram tot la parter în sala de travaliu, pentru ca nu erau locuri în saloanele de la etaj.
Asistentele își făceau apariția când mai venea câte o mămică la cezariană programată, iar eu profitam de ocazie să întreb de transfer și când pot vedea copilul. Dar nimeni nu știa nimic.
În cele din urmă am decis împreună cu alte două mămici, să urcăm la neonatologie.
A durat ceva până am reușit să mă “târăsc” două etaje, pentru că lift nu există.
Neonatologia
Au urmat alte țipete din partea unei asistente, că de ce nu am venit mai repede, că bebele avea nevoie de scutece și haine. Dar poate avea doamna o zi proastă.
Eram prea nerăbdătoare să îmi vad din nou puiul, încât să mă deranjeze lipsa de profesionalism.
Imediat ce l-am luat în brațe, am văzut că are o umflătură cât un ou de prepeliță în vârful capului. Dar asistenta mi-a spus imediat, că doar medicul neonatolog îmi poate spune despre ce este vorba.
Alăptarea
A doua zi de la naștere încă nu-mi curgea laptele. Am pus puiul la piept, iar el tot încerca să prindă sfârcul, dar fără succes.
Primele griji
Nu m-am simțit niciodată mai neputincioasă și îngrijorată. Nu găseam un doctor care să-mi spună dacă bebele are o problemă la cap și nu-l puteam hrăni.
Condiții si comunicare
Ne-au transferat într-un salon cu 3 paturi (destul de curat și recent renovat), fără baie. Era o singură baie pe tot palierul (un WC și un duș). Curățenie se făcea destul de des, dar necesita puțin mai multă grijă din partea tuturor.
La neonatologie, veneau și plecau alte schimburi de asistente, fiecare cu regulile ei. Una lăsa copilul cu mama în salon peste noapte, alta nu. Veneau și testau bebele de icter și nu ziceau nimic. De fiecare data după ce întrebam, nu avea icter, dar totuși l-au pus la lampă în repetate rânduri.
În a 3-a zi a început să-mi curgă laptele, dar bebele nu se atașa la sân, nici cât să tragă câteva picături.
A urmat o noapte lungă. Aveam sânii angorjați, mă pompam din oră în oră și aruncam laptele, pentru că, din motive de igienă, asistentele nu voiau să-i administreze decât lapte praf.
După 4 zile de stat în spital, în sfârșit a urmat ziua externării.
Fișa mea de externare era gata, dar așteptam medicul neonatolog, care și-a făcut apariția doar în ziua externării.
“Cireașa de pe tort” – MEDICUL NEONATOLOG NU VOIA SĂ VORBEASCĂ CU NICI O MAMĂ.
A venit o asistentă să ne informeze că fișele bebelușilor de externare sunt gata și că putem pleca.
După ce am așteptat 4 zile un medic, să-mi spună ceva despre starea copilului, răbdarea mea a ajuns la nivelul zero, a urmat explozia de cuvinte…
În cele din urmă, am fost singura mamă cu care a vorbit medicul neonatolog, după care a plecat.
Nu m-am așteptat la atâta nepăsare și lipsă de empatie, față de toate mamele.
Dar a meritat tot și aș trece prin aceeași experiență de încă 100 de ori.
A fost un copil dorit, un copil așteptat. Pe toată perioada sarcinii, nu au fost probleme, abia așteptam momentul să-l văd și sa-l țin în brațe… Chiar nu mai contează nimic, atâta timp cât este sănătos.
Acum ne-am acomodat și știm că pe zi ce trece va fi tot mai bine și mai frumos, chiar dacă nu e ușor.
Aveți încredere în voi, dragi mămici! Sunteți mai puternice decât credeți și bebelușii mai puternici decât noi.
Sa va bucurați de copiii voștri și de inocența lor!
Izabela N.
