fbpx
Skip to content
Home » Blog » Cerc pentru femei însărcinate | 29 iunie, Timișoara

Cerc pentru femei însărcinate | 29 iunie, Timișoara

    Cerc pentru femei insarcinate Isabela Calatoria Nasterii

    Cercurile dedicate pentru femei însărcinate sunt oportunitatea ideală de a avea alături în această călătorie și alte femei care trec prin provocări similare și care te ascultă, te văd, te înțeleg și te susțin cu blândețe și iubire…. femei pe care le poți avea mai apoi alături și în perioada postpartum, în viața de mamă.. sau chiar pe viață!

    Ești însărcinată? MINUNAT! Felicitări!

    Îți dorești

    • să fii văzută?
    • să fii auzită?
    • să fii înțeleasă?
    • să fii susținută?
    • să fii conținută?

    Îți dorești să ai un spațiu sigur.. în care poți să te aduci exact așa cum ești și cum simți?

    Atuuunci… Te invităm la un Cerc pentru femei însărcinate!

    Cine suntem noi?

    Alina Barca

    Alina Bârcă – Nașteri cu suflet

    Mamă, femeie, autoare de cursuri prenatale.

    Nașteri cu suflet este canalul prin care însoțesc femeile prin sarcină și naștere ca doula, educator prenatal Lamaze, Spinning Babies și Microbirth, instructor de masajul bebelușului.

    Iubesc Femeia însărcinată și o ador pe cea în travaliu. Am fost și eu acolo prin 3 nașteri și dăruiesc din puterea energiei feminine în care mă reîntorc mereu ca să mă regăsesc pe mine.

    Mă așez cu tine, dragă femeie cu viață în pântec, și te invit în cerc cu toate bucuriile, anxietățile, deliciile și căutările tale în devenirea ta de Mamă.

    Isabela Cvașa – Călătoria Nașterii

    Mamă a 2 copii, însoțitoare a femeii însărcinate în călătoria nașterii ca și educatoare HypnoBirthing, doula la naștere și postpartum și gazdă cercuri de femei.

    Cred cu tărie că viitorul lumii în care trăim prinde formă încă din momentul concepției, iar felul în care decurge sarcina, nașterea și perioada postpartum are un impact major și reprezintă temelia noilor generații.

    În urma celei de-a doua nașteri, care a fost o naștere împlinitoare și blândă, am simțit o puternică chemare în această direcție… și am urmat-o fără să clipesc.

    Sunt aici cu scopul de a te însoți, dragă femeie, în această minunată călătorie a sarcinii, nașterii și a tranziției spre noua dinamică din viața ta.

    În cadrul acestui spațiu voi sta cu tine în cerc, te voi asculta și te voi cuprinde cu sufletul, iar acolo unde se va cere și dacă se va cere, voi aduce darurile mele spre tine.

    Isabela Cvasa Calatoria Nasterii

    Dacă te întrebi ce este mai exact un cerc de femei, poți citi AICI.


    Numărul de locuri este limitat.


    Participarea se face pe bază de donație (între 50-100 lei).

    Locație: Bebebliss, str. General Henri Berthelot nr. 1 et. 2 ap. 5, interfon 5.